Numărul 1 WTA, Ashleigh Barty, și-a anunțat retragerea din tenis | VIDEO

Numărul 1 WTA, Ashleigh Barty, și-a anunțat retragerea din tenis | VIDEO
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 23/03/2022, 10:08

Numărul 1 mondial în tenisul feminin, Ashleigh Barty, a șocat lumea sportului și a anunțat că se retrage din tenisul profesionist la doar 25 de ani.

Australianca a făcut anunțul pe rețelele de socializare miercuri, spunând că pe viitor își dorește să își urmărească „alte visuri”, informează BBC.

„Sunt foarte fericită și sunt foarte pregătită. Și știu doar că în momentul de față, în inima mea, pentru mine ca persoană, aceasta este decizia corectă”, a spus Barty.

Barty a câștigat primul ei Grand Slam la Roland Garros, în 2019.

De atunci, ea a devenit numărul 1 mondial, menținându-se până în prezent în fruntea clasamentului WTA.

În ianuarie, ea a devenit prima jucătoare din Australia care a câștigat titlul la simplu de la Australian Open în ultimii 44 de ani.

Serena Williams este singura altă jucătoare aflată încă în activitate care a câștigat titluri de Mare Șlem pe zgură, iarbă și hard.

„Nu eram sigură cum să vă împărtășesc această veste. Sunt atât de recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit acest sport și mă simt mândră și împlinită. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe parcurs, voi fi mereu recunoscătoare pentru amintirile pe care le-am creat împreună”, a spus Barty.

De ce se retrage Ashleigh Barty

Numărul 1 WTA a explicat că a decis să se retragă din tenis deoarece simte că nu mai are nimic de oferit acestui sport.

„Nu mai am nimic de dat din punct de vedere fizic”, a spus ea.

În acest an, Barty a jucat 11 meciuri și le-a câștigat pe toate. Ultima partida jucată a fost în finala Australian Open, pe 29 ianuarie, câștigată cu 6-3-, 7-6(2) împotriva lui Danielle Rose Collins.

Barty, care peste o lună va împlini 26 de ani, a obţinut 15 titluri la simplu şi 12 la dublu şi a câştigat 23,829,071 de dolari din tenis.

Ashleigh Barty a câștigat trei titluri de Mare Șlem la simplu (Roland Garros 2019, Wimbledon 2021, Australian Open 2022) și unul la dublu (US Open 2018).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
×